Cerintele vitei de vie fata de factorii de mediu sunt importante de studiat pentru ca in interiorul ecosistemului viticol si la nivelul butucului de vita-de-vie se stabilesc conexiuni multiple.
Alaturi de actiunea reglatoare exercitata de om si societate asupra ecosistemului viticol in vederea optimizarii acestuia la nivelul unei plante intregi se manifesta anumite fenomene de autoreglare care mentin un echilibru intre functiile butucului, cu consecinte importante pentru productie si calitatea acesteia.
Modificarea intensitatii de manifestare a factorilor de biotop si a sistemului de cultura conduce la o adaptare a butucului catre un nou echilibru sub raportul functiilor fiziologice si a proceselor biochimice in noile conditii create.
Ecosistemul viticol este definit ca acea unitate functionala a biosferei creata si controlata de catre om, in vederea obtinerii unor productii ridicate de struguri de calitate superioara si in conditii economice si sociale tot mai avantajoase.
Ecosistemul viticol este alcatuit din patru subsisteme: biocenoza viticola biotopul, subsistemul agrofitotehnic si cel socio-economic.
Biocenoza viticola este reprezentata de plantatia viticola impreuna cu toate organismele vii existente in spatiul de cultura (boli, daunatori, buruieni, late organisme din sol etc).
Elementul cel mai important al biocenozei il reprezinta biosistemul altoi/portaltoi. Rezultanta imbinarii artificiale prin altoire a celor doi componenti ai biosistemului-vita altoita-prezinta un metabolism propriu, deosebit de al fiecarui component.
Biotopul este alcatuit din totalitatea factorilor climatici, edafici si orografici sub incidenta carora se manifesta cu anumite intensitati procesele fiziologice si biochimice specifice.
Fiecare biotop poseda o anumita capacitate de intretinere si producere a materiei vii, in functie de caracteristicile geografice, climatice, edafice etc.
Subsistemul agrofitotehnic este reprezentat de4 lucrarile prin intermediul carora omul isi exercita controlul permanent in ecosistem: instalarea mijloacelor de sustinere, dirijarea elementelor de productie, lucrari si operatiuni in verde, lucrarile solului, fertilizarea, irigarea. O caracteristica fundamentala a bioproductivitatii ecosistemelor viticole, consta in aceea ca prin tehnologii se introduc cantitati suplimentare, mari de energie, peste cea naturala intrata prin fotosinteza.
Subsistemul socio-economic este alcatuit din totalitatea mijloacelor mecanizabile si a materialelor de productie (ingrasaminte, pesticide, materiale necesare, mijloacelor de sustinere etc.) introduse in ecosistem de catre societatea omeneasca pentru mentinerea echilibrului acestuia. Bioproductivitatea ecosistemelor viticole poate fi sporita printr-o rationala gestionare a resurselor social-economice: combustibili, baza energetica, materiale de productie, si nu in ultima instanta, conceptia stiintifica a ecosistemelor viticole in ansamblul lor.
In viticultura moderna, preocuparile de optimizare a ecosistemului viticol urmaresc maximizarea productiei, a calitatii si a profitului, minimizarea costurilor si a fortei de munca, folosirea rationala a resurselor ecologice si economice, conservarea habitatului impotriva poluarii.
CERINTELE VITEI DE VIE FATA DE FACTORII DE SOL
Factorii edafici, laturi de cei climatici influenteaza procesele de crestere si fructificare a vitei de vie, cantitatea si calitatea productiei, longevitatea plantatiei, rezistenta la boli si intemperii etc.
Textura solului. Vita de vie se adapteaza la o gama larga de specii texturale de soluri, de la argile la nisipuri, cele mai bune rezultate obtinandu-se insa, in conditiile texturii medii, lutoase.
Solurile argiloase, retinand o cantitate mai mare de apa, asigura productii sporite, datorate in buna parte boabelor mai mari. Au insa incovenientul ca intarzie maturarea strugurilor, conducand la o aciditate mai mare de substante azotoase, de tanin si la arome mai putin intense.
Pe solurile bogate in argile vita de vie sufera mai rar de seceta, au insa dezavantajul ca in anii umezi strugurii sunt afectati usor de putregaiul cenusiu.
Pe solurile nisipoase are loc o acumulare mai redusa de substanta uscata prin fotosinteza, strugurii se matureaza mai repede, au un potential alcoolic mai scazut, vinurile sunt mai putin extractive, nu dispun intotdeauna de o aciditate suficienta si de o culoare corespunzatoare.
Datorita regimului termic mai favorabil, solurile cu textura usoara imprima precocitate in maturarea boabelor, fapt important pentru cultura soiurilor de struguri pentru masa cu maturare timpurie.
Solurile cu textura mijlocie ofera conditii foarte favorabile pentru cresterea si fructificarea vitei de vie, sunt propice pentru obtinerea vinurilor de calitate.
Structura solului.
Solurile bine structurate inmagazineaza multa apa, aer, caldura si elemente nutritive, asigurand conditii dintre cele mai bune cresterii si fructificarii vitei de vie.
Vita de vie ocupa insa, in general, soluri din zone colinare, uneori indesate sau excesiv de coezive, terenuri terasate, nisipuri putin structurate. S-a observat ca atunci cand structura solului este bine exprimata, radacinile patrund intre elementele structurale pe care le acopera cu o retea radiculara foarte densa, in special cand acestea sunt acoperite cu argila; patrunzand rar in interiorul poliedrelor.
CERINTELE VITEI DE VIE FATA DE LUMINA
Vita de vie este o planta cu pretentii mari fata de lumina, ea foloseste energia luminoasa mult mai bine decat alte plante. Prin fotosinteza, lumina devine principala sursa in sintetizarea substantelor organice.
Sub actiunea directa a luminii, asimilatia clorofiliana este mult mai intensa decat la umbra, strugurii sunt mai colorati si acumuleaza cantitati mai mari de zaharuri.
Influenta luminii se exercita prin intensitate, durata si calitatea acesteia.
Fotosinteza se realizeaza in optimum la intensitati luminoase cuprinse intre 30000-50000 de lucsi. In conditii normale de iluminare, lastarii prezinta meritale scurte si groase, frunzele au mezofilul gros si de culoare verde intens.
Insuficienta luminii determina reducerea procesului de fotosinteza, debilitarea butucilor, sensibilizarea lor la atacul bolilor, diferentierea redusa a mugurilor, productii scazute, struguri de calitate inferioara.
In podgoriile din Romania pentru a se asigura conditii optime de iluminare se intreprind o serie de masuri ca: alegerea versantilor cu expozitii sudice, sud-estice sau sud-vestice; orientarea randurilor in plantatii, pe terenurile cu panta redusa, pe directia nord-sud; conducerea vitelor pe tulpini semiinalte sau inalte; dirijarea lastarilor pe mijloacele de sustinere in timpul perioadei de vegetatie.
Resursele de lumina ale unei podgorii se apreciaza dupa suma orelor de stralucire globala a soarelui din perioada de vegetatie (insolatia globala – Σig) si dupa suma orelor de stralucire efectiva a soarelui in perioada de vegetatie (insolatia reala – Σir).
Insolatia globala rezulta din insumarea zilnica a orelor de stralucire a soarelui, de la rasaritul si pana la apusul soarelui, considerandu-se teoretic ca toate zilele din perioada de vegetatie sunt senine.
Acest indicator pastreaza valori relativ constante, pentru o anumita podgorie, el variind doar in functie de latitudine.
Insolatia reala rezulta din insumarea orelor de stralucire efectiva a soarelui, in perioada de vegetatie activa a vitei de vie; in conditiile din tara noastra ea este cuprinsa intre 1200-1600 ore.
Valorile ridicate ale acestui indicator climatic favorizeaza acumularea antocianilor in boabele soiurilor pentru vinuri rosii. Sub raportul cerintelor fata de durata zilei de lumina in tara noastra se cultiva atat soiuri de zi lunga cat si de zi scurta.
Calitatea luminii este data de spectrul radiatiilor luminoase care actioneaza asupra vitei de vie: radiatiile ultra violete asigura cresterea normala a lastarilor, cu meritale scurte si groase, favorizeaza acumularea substantelor azotoase in struguri; radiatiile violete si albastre au rolul cel mai important in reactia fotoperiodica a soiurilor, favorizeaza formarea pigmentilor antocianici din struguri si a vitaminei C; radiatiile galbene-portocalii provoaca alungirea si etiolarea lastarilor, slabesc pigmentatia antocianica a strugurilor etc.
CERINTELE VITEI DE VIE FATA DE TEMPERATURA
Temperatura determina aria de raspandire a culturii vitei de vie, sistemul de cultura, declansarea si parcurgerea fazelor de vegetatie, cantitatea si calitatea productiei.
Vita de vie se cultiva in zone cu temperatura medie anuala mai mare de 9°C; cand aceasta depaseste 10°C se pot obtine produse viti-vinicole de calitate.
Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie sau august), cu valori ce depasesc 17-18°C indica existenta unor conditii favorabile pentru producerea vinurilor albe de consum curent si a celor spumante; la valori peste 19°C – pentru vinuri de calitate superioara si peste 21°C – pentru vinuri de calitate superioara cu denumire de origine.
Reusita culturii soiurilor de struguri pentru masa cu maturare tarzie este asigurata in conditiile in care temperatura medie in luna cea mai calda depaseste 22°C; aceste conditii se intalnesc numai in zonele sudice ale tarii.
Influenta temperaturii se exercita atat prin nivel (care poate fi minim, optim si maxim), cat si prin suma gradelor de temperatura (Σt°C) dintr-o anumita perioada.
Se considera optima pentru activitatea fotosintezei temperatura de 25-30°C. Nivelul minim de temperatura pentru fotosinteza este reprezentat de valorile de 6±2°C, iar cel maxim 40-42°C; depasirea acestor praguri determina stagnarea procesului.
Declansarea si desfasurarea fenofazelor din perioada de vegetatie sunt determinate de depasirea anumitor praguri de temperatura; cel mai important este pragul biologic de 10°C, care delimiteaza lungimea perioadei bioactive a aerului.
Pragul biologic inferior pentru inflorit este cuprins intre 15-17°C. Temperatura optima pentru desfasurarea acestei fenofaze este de 20-25°C; la valori de 12-13°C la inflorit legarea boabelor se realizeaza defectuos, cu formarea unui numar mare de boabe meiate si margeluite.
In conditiile climatului temperat continental, reprezinta importanta deosebita pentru cultura vitei de vie temperaturile minime nocive. In perioada de repaus, mugurii vitei de vie ingheata la temperaturi cuprinse intre –16…-18°C (Cardinal) si –22…-24°C (Rcatiteli), soiurile de vin fiind mai rezistente decat cele de masa.
Cand frecventa temperaturilor minime nocive depaseste 30%, vita de vie trebuie protejata peste iarna.
Pentru diminuarea pagubelor produse de temperaturile minime nocive se recomanda:
- Plantarea soiurilor rezistente cu dezmugurire tarzie;
- Folosirea fumigatiei sau cetei artificiale ;
- Protejarea partiala sau totala cu pamant in timpul iernii.
Evaluarea resurselor termice ale unei podgorii se realizeaza prin suma gradelor de temperatura globala (bilant termic global – Σt°g), suma gradelor de temperatura activa (bilant termic activ – Σt°a) si prin suma gradelor de temperatura utila (bilant termic util – Σt°u). In podgoriile din tara noastra se inregistreaza un bilant termic global cuprins intre 2700-3600°C, cel activ intre 2600-3500°C iar cel util intre 1000-1700°C.
CERINTELE VITEI DE VIE FATA DE APA
Vita de vie este o planta care se adapteaza atat la conditiile de umiditate ridicata, cat si la cele de seceta. Pentru obtinerea unor butuci cu vigoare normala, capabil sa produca recolte sustinute in fiecare an, vite de vie are nevoie de cantitati mari de apa, pe care si le procura datorita sistemului radicular profund si bine dezvoltat.
Cerintele vitei de vie fata de umiditate sunt mai mari la soiurile de masa ca la cele de vin si, in general, in perioada cresterii intense a lastarilor si strugurilor ca in perioada maturarii acestora.
In tara noastra cultura vitei de vie este posibila la o suma a precipitatiilor cuprinsa intre 500-700 mm, din care cel putin 250-350 mm repartizate uniform in perioada de vegetatie sub forma de ploi utile (mai mari de 10 mm).
Procesele de crestere si fructificare ale vitei de vie se desfasoara in optim in conditiile unei umiditati relative a aerului de 60-80%.
Excesul de precipitatii influenteaza negativ cresterea si fructificarea vitei de vie, tesuturile sunt mai putin dense si, ca urmare, au o rezistenta mai scazuta la actiunea temperaturilor scazute din timpul iernii; frecventa atacurilor de boli este mai mare deci sunt necesare mai multe tratamente; calitatea strugurilor este deficitara atat din cauza acumularii unor cantitati mai reduse de zaharuri, coloratii necorespunzatoare, cat si datorita fisurarii boabelor si instalarii putregaiului cenusiu.
In conditii de seceta prelungita, cresterile sunt reduse, este afectata diferentierea mugurilor, cantitatea si calitatea productiei.
Cand suma anuala a precipitatiilor este mai mica de 500 mm sunt necesare irigatii.