Combaterea buruienilor

O revolutie în combaterea buruienilor a avut loc o data cu sinteza primelor erbicide si promovarea lor în practica, dupa al II-lea razboi mondial. Într-un timp extrem de scurt, metoda chimica de combatere a buruienilor a progresat enorm prin diversificarea sortimentului de erbicide, încat în prezent nu exista specie care sa nu fie combatuta de unul sau mai multe erbicide.

În ultimul timp se vorbeste tot mai mult de combaterea buruienilor pe cale biologica. Sunt deja numeroase cercetari pe plan mondial cu rezultate promitatoare în aceasta privinta.

Importanta deosebita în combaterea buruienilor o prezinta însa folosirea în complex a tuturor metodelor de care dispunem, adica asa-numita combatere integrata.

Notiunea de combatere integrata a buruienilor este mult mai recent enuntata decat cea din domeniul protectiei plantelor. Desi au aparut unele lucrari stintifice pe aceasta tema, nu exista înca o unitate de vederi nici în privinta notiunii de combatere integrata, nici asupra metodelor care sa alcatuiasca un sistem sau program de combatere integrata a buruienilor.

Pentru prima data în 1977, sub redactia lui D. J. Fryer si Matsunaka Shootehi (citat de N. Sarpe, 1987), sunt publicate în Japonia lucrarile unui simpozion pe tema combaterii integrate a buruienilor din unele culturi agricole. Din materialele publicate rezulta ca, în conditiile unei agriculturi moderne, studiile combaterii integrate a buruienilor trebuie sa se bazeze pe un program complex de folosire a erbicidelor, combinat în acelasi timp cu celelalte metode.

În Romania, combaterea buruienilor din diverse culturi a fost studiata în mod stiintific odata cu înfiintarea „Institutului de Cercetari Agronomice” în anul 1923. Pe baza studiilor efectuate în diferite Statiuni ale I.C.A.R.-ului a fost posibila elaborarea pe baza stiintifica a mai multe metode de combatere a buruienilor.

În tara noastra s-a practicat (fara a se folosi notiunea) combaterea integrata a buruienilor, care însa a evoluat în functie de baza materiala, progresul tehnic si conditiile sociale. Pana în 1965, combaterea integrata a buruienilor s-a bazat în exclusivitate pe metode preventive si agrotehnice. Dupa 1965, în urma promovarii erbicidelor si în tara noastra, noua metoda de combatere a buruienilor pe cale chimica s-a integrat cu celelalte metode clasice. De aceea, în etapa actuala, combaterea integrata a buruienilor este mult mai evoluata, constituind în acelasi timp una din verigile de baza ale agriculturii moderne.

În elaborarea programelor de combatere integrata a buruienilor trebuie sa se parcurga cateva etape esentiale: (N. Sarpe, 1987).

Etapa I – Testarea diferitelor erbicide simple si combinate de catre Institutele de Cercetari si verificarea celor mai bune conditii de productie, în vederea avizarii lor.

Etapa II – Cartarea buruienilor de catre cadre didactice si specialisti din cercetare si productie, care sa se finalizeze prin elaborarea de harti, la diferite scari, cu informatii despre compozitia floristica a speciilor de buruieni la nivel de unitate, judet si tara.

Etapa III – Elaborarea unor modele de sisteme si strategii de combatere integrata a buruienilor pentru diferite culturi agricole tinand seama de particularitatile de infestare cu buruieni si de erbicidele existente pentru a realiza o combatere cat mai eficienta si cat mai economica.

Programul de combatere integrata se elaboreaza pe baza sistemelor si strategiilor de combatere la nivel de sola si cultura (grau, porumb, soia etc.), pentru fiecare ferma.

Diversitatea de metode, pe care agricultorul de azi le are la dispozitie si pe baza carora elaboreaza programul de combatere întegrata, se clasifica în cinci grupe: preventive, agrotehnice, fizico-mecanice, biologice si chimice.

Aceste metode au avut o evolutie în timp si în spatiu, iar raporturile dintre ele au variat, în functie de etapele de dezvoltare ale agriculturii.

Pentru agricultura Romaniei, metodele preventive, agrotehnice si chimice constituie baza programului de combatere întegrata, fara a neglija însa si celelalte categorii: fizico-mecanice si biologice. Ponderea mai mare sau mai mica a uneia sau alteia dintre aceste metode, în programul de combatere integrata, depinde de tehnologia fiecarii culturi.

 

Metode preventive de combatere a buruienilor

 

Masurile preventive de combatere a buruienilor sunt deosebit de importante deoarece, asa cum în medicina este mai usor a preveni o boala decat a o vindeca, tot asa în agricultura este mai usor a preveni raspandirea buruienilor decat a le starpi dupa ce s-au instalat. Din pacate, toate terenurile agricole sunt deja populate cu diverse specii de buruieni, astfel ca oriunde trebuie sa se desfasoare o activitate continua pentru controlul acestora. Necesitatea unor astfel de masuri se micsoreaza treptat, numai daca se aplica riguros masurile de prevenire a îmburuienarii.

Mai trebuie precizat faptul ca organizarea si desfasurarea unui sistem rational de prevenire a îmburuienarii sunt posibile numai prin cunoasterea temeinica a particularitatilor biologice ale buruienilor, a cailor de înmultire si de raspandire, a însusirilor morfologice ale semintelor, pentru a putea recunoaste prezenta lor în sol, în gunoiul de grajd, în apele de scurgere de suprafata, sau în alte surse de îmburuienare. De asemenea, fermierul trebuie sa recunoasca plantele în primele faze de vegetatie cand sunt mai usor de combatut. Numai pe baza acestor cunostinte se poate trece la organizarea unui sistem rational de prevenire a raspandiri lor.

Curatirea materealului de semanat. Semintele plantelor de cultura, asa cum rezulta la recoltat, contin un numar mai mare sau mai mic de seminte de buruieni. Folosite astfel, ca material de semanat pentru ciclul de vegetatie urmator, contribuie la îmburuienarea solului si a culturilor. Acest neajuns se evita executand în prealabil curatirea lor. Pentru curatire se folosesc diverse masini-vanturatori, trioare, selectoare, în functie de propritatile semintelor, atat ale plantelor de cultura cat si ale buruienilor. Sunt si instalatii speciale, ca de exemplu, cele de la statiile de decuscutare, unde semintele de cuscuta se separa din semintele de lucerna, trifoi sau in.

Un material de semanat poate fi folosit în acest scop numai daca îndeplineste conditiile prevazute în standardele de stat. Acestea sunt normative în care, pe langa alte precizari, se indica si numarul de seminte de buruieni pentru ca materealul respectiv sa poata fi folosit la semanat.

Pregatirea rationala a gunoiului de grajd. Semintele de buruieni, numai o parte îsi pierd facultatea de germinatie cand trec prin tubul digestiv al animalelor. De aceea, gunoiul de grajd poate fi o sursa de îmburuienare a culturilor. Acest neajuns se evita printr-o pregatire rationala a gunoiului de grajd. Iata  numai catevareguli necesare pentru acest scop: pregatirea prealabila a furajelor care contin seminte de buruieni (oparire, macinare etc.); evitarea folosirii ca asternut în grajduri a paielor care contin un numar mare de seminte de buruieni; pregatirea gunoiului prin metoda anaeroba, îndesata; cosirea buruienilor din jurul platformei de gunoi pentru a evita formarea de noi seminte si infestarea gunoiului de grajd etc.

Curatirea apelor de irigat de seminte de buruieni. Numeroase seminte de buruieni plutesc în apa si îsi pastreaza facultatea germinativa pe o perioada de 8-44 luni, iar unele chiar mai mult. De aceea, apa pentru irigat provenita din acumularea apelor de scurgere pe suprafata solului poate contine un numar mare de seminte de buruieni pe care le-a antrenat în drumul sau. O data cu folosirea acesteia pentru irigat exista si pericolul de a infesta solul si culturile.

Curatirea apei de seminte de buruieni se poate face prin diferite metode: folosirea de instalatii de decantare a apei; asezarea de traverse sau vane pe cursul canalelor unde apa circula mai linistit, iar semintele de buruieni sunt dirijate spre canalele de evacuare; asezarea de site pe canalele principale la locurile unde pornesc canalele de distributie etc.

Recoltarea la timp si corecta a culturilor. Daca nu se recolteaza la timp pe masura ce se întarzie, un numar tot mai mare de buruieni ajung la maturitate si se scutura la suprafata solului sporind astfel potentialul de îmburuienare a acestuia. Combinele daca nu sunt curatate bine, deplaseaza o data cu ele si semintele de buruieni de la un lan la altu. La fel se întampla cu autocamioanele sau alte mijloace de transport, precum si cu masinile stationare de curatat daca ele nu sunt curatite bine dupa fiecare lot de seminte.

Vetrele unor buruieni perene ca palamida, susaiul s. a., trebuie recoltate separat si mai devreme spre a evita scuturarea la suprafata solului, precum si infestarea întregii recolte.

Lasarea pailor în gramezi, în urma combinei si balotarea lor îndata dupa recoltat, de asemenea, reduce împrastierea semintelor de buruieni.

Distrugerea focarelor de infestare cu seminte de buruieni. Sunt unele suprafete unde buruienile pot ajunge la maturitate, iar de aici semintele pe diferite cai ajung pe terenurile agricole. Astfel de suprafete sunt: marginile drumurilor, cailor ferate, perdelelor de protectie, carilor din gradinele de legume si vii, taluzurile digurilor si canalelor de irigatie, locurile unde au fost tarlele de oi etc. În astfel de situatii, buruienile trebuie sa fie distruse înca din primele faze de vegetatie, prin cosit, cu erbicide sau prin prasit, functie de fiecare caz în parte.

În scopul evitarii producerii de seminte de buruieni, se recomanda ca unele culturi excesiv de îmburuienare sa fie cosite pentru fan, chiar daca au fost planificate pentru producerea de samanta.

Evitarea raspandirii semintelor prin intermediul animalelor. Animalele la pasune, prin raspandirea fecalelor, raspandesc si semintele de buruieni care nu si-au perdut facultatea de germinatie trecand prin tubul lor digestiv. De asemenea, pe blana lor se prind semintele si fructele unor buruieni care, asa cum s-a precizat mai înainte, sunt duse dintr-un loc în altul. Toate aceste aspecte trebuie avute în vedere la organizarea pasunatului. Asa de exemplu, se dere ca sa se evite trecerea animalelor pe suprafesele (izolate) puternic îmburuienate, sa se evite pe cat posibil folosirea unor furaje infestate; pasunatul sa se desfasoare pe parcele, lasand timp suficient pentru regenerarea ierburilor valoroase si evitand astfel golurile în pasune, unde se pot instala usor diverse buruieni etc.

Organizarea serviciului de carantina. Aceasta este un serviciu organizat de stat, în toate tarile si are rolul de a controla materialul de semanat si alte produse de import, pentru a evita introducerea în tara de seminte ale unor buruieni foarte periculoase si care, de regula, nu sunt în flora locala.

Periodic, lista buruienilor de carantina se analizeaza facandu-se modificarile necesare. Daca pe terenurile cultivate sau necultivate apar vetre de buruieni de carantina se întreprind masuri severe de distrugere.

 

Metode agrotehnice de combatere a buruienilor

 

Aceste metode sunt cele mai vechi si continua sa-si mentina si astazi însemnatatea primordiala. Principalele lor avantaje sunt: combat toate speciile de buruieni în timp ce prin aplicarea erbicidelor, în majoritatea cazurilor, raman nevatamate anumite buruieni; concomitent, îndeplinesc si alte roluri ca de exemplu: pregatirea patului germinativ pentru semanat, trasarea de brazde pentru irigat, reglarea regimului aero-hidric, trmic si nutritiv al solului, combaterea bolilor si daunatorilor plantelor de cultura etc.; nu sunt poluante, ceea ce are mare însemnatate pentru pastrarea mediului de viata de pe Tera.

Dar, metode agrotehnice au si cateva dezavantaje: unele lucrari aplicate nerational si prea des (aratura, lucrarile cu grapa cu discuri, prasitul etc.) favorizeaza intensificarea proceselor microbiologice de descompunere a materiei organice si astfel reducerea continutului de humus al solului, deterioreaza structura si taseaza solul cu toate consecintele negative care decurg din aceasta; unele sunt costisitoare si foarte obositoare, necesitand brate de munca, asa cum sunt, de exemplu, plivitul si prasitul; nu întotdeauna se pot executa la momentul optim din cauza lipsei de brate de munca sau din cauza precipitatiilor abundente etc.; daca nu sunt executate rational pot contribui la îmburuienare. (de exemplu organele vegetale de înmltire ale unor buruieni perene se pot agata de grape sau cultivatoare fiind transportate si raspandite dintr-un loc în altul pe suprafata campului).

Rotatia culturilor. Aceasta reprezinta pivotul central al managementului integrat al buruienilor.

Pentru fiecare cultura sunt caracteristice anumite buruieni. Acestea se pot înmulti excesiv daca se practica monocultura sau cultura repetata un numar mai mare de ani. Asa de exemplu, în culturile de cereale paioase de toamna se înmultesc îndeosebi buruienile anuale de  toamna, iar în culturile de cereale paioase de primavara se înmultesc buruienile anuale de primavara.

Monocultura favorizeaza si înmultirea bolilor si daunatorilor, iar plantele de cultura atacate sunt mai firave si mai usor invadate de buruieni.

Plantele care lupta mai slab cu buruienile sunt cerealele paioase de primavara, mazarea, inul, sfecla si, în general, plantele cresc încet la începutul perioadei de vegetatie.

Lupta mai usor cu buruienile culturile competitive, precum si plantele prasitoare, dar, în cazul acestora, numai daca prasilele se executa corect.

Culturile competitive sunt acelea care, datorita cresterii mai viguroase, mai rapide sau densitatii mai mari, înabuse (sufoca) buruienile concurandu-le pentru factorii de vegetatie (apa, lumina, substante nutritive). Astfel de plante sunt: iarba de Sudan, rapita, secara, floarea soarelui, anghinarea, canepa, porumbul pentru siloz si lucerna, trifoiul începand cu anul II.

Trebuie subliniat faptul ca la stabilirea unei rotatii sau alternante ale  culturilor trebuie avut în vedere particularitatile buruienilor care predomina. De exemplu, o rotatie pentru combaterea buruienilor perene cu înradacinare profunda difera de rotatia pentru combaterea buruienilor anuale. În plus, pentru combaterea buruienilor perene sporeste considerabil necesitatea corelarii rotatiei culturilor cu lucrarile solului. Lucrarile solului trebuie executate regulat, iar ca plante competitive sa fie alese cele care cresc repede, produc multa umbra, iar dupa recoltarea lor sa ramana timp suficient pentru a executa lucrarile solului, eventual semiogorul. Aplicand o astfel de combinatie de netode, dupa 2-3 perioade de vegetatie sunt eliminate infestarile cu Sonchus arvensis, Linaria vulgaris s.a., iar în 2-3 ani, infestarile puternice cu Cirsium arvense, Agropyron repens si alte buruieni perene. Pentru combaterea lui Sorghum halepense sunt eficace rotatiile in care graul ocupa 40-60% si se cultiva repetat

Prin folosirea asolamentelor rationale se usureaza mult lupta cu buruienile întrucat unele culturi înabusa buruienile, iar altele lupta mai greu cu acestea.

În cadrul asolamentelor rationale, buruienile sunt într-o reducere evidenta a gradului de îmburuienare.

Lucrarile de baza ale solului executate la timpul optim si de înalta calitate au un rol deosebit în combaterea buruienilor.

Prin aratura sunt distruse în totalitate buruienile anuale si bienale din vegetatie si numai temporar cele perene,deoarece ele regenereaza din organele vegetative de înmultire.Dar, prin aratura, o parte dintre aceste organe sunt aduse la suprafata solului unde mor, fie prin uscare (în cazul araturilor de vara din zonele secetoase) fie prin degerare în timpul iernii (în cazul araturilor de toamna).

Din cercetarile efectuate de I. Lungu (1963) rezulta ca prin aratura, combinata cu lucrarea de discuire, se pot combate cu destula eficienta buruienile care se înmultesc prin rizomi (Agropyron repens, Cynodon dactylon etc.). Aratura se va executa pana la adancimea unde se gaseste densitatea mare a rizomilor, acestia sunt scosi în cea mai mare parte la suprafata, apoi sunt fragmentati prin doua lucrari cu grapa cu discuri.

Dupa lastarirea în masa se executa o noua aratura la 20-22 cm, prin care se încorporeaza sub brazda fragmentele de rizomi, ajunse la epuizare.

Combaterea buruienilor perene se poate realiza si cu freza.

Dupa Grans (citat de Gh. Anghel si colab., 1972), prin 2-6 lucrari cu freza, daca sunt suficient de adanci, se poate starpi pirul (Agropyron repens). Acelasi autor mentioneaza ca freza poate fi folosita si în combaterea palamidei (Cirsium arvense), dar, în acest caz, starpirea se realizeaza mult mai greu.

Prin aratura, semintele de buruieni sunt încorporate la adancimi de la care nu pot germina si rasari. Dar, întrucat ele au o longevitate foarte mare, concomitent cu încorporarea în adancime a semintelor de la suprafata sunt aduse din partea inferioara a brazdelor, în stratul superficial de sol, seminte germinabile.

Dintre lucrarile adanci, desfundarea contribuie la curatirea radicala a terenului de buruieni, deoarece, acestea fiind încorporate adanc, din lipsa de oxigen, organele vegetative de înmultire pier, iar semintele nu pot germina.

          Lucrarile superficiale ale solului, permergatoare semanatului

Lucrarile cu grapa cu discuri, cultivatorul, combinatorul si cu grapa cu colti reglabili, care se folosesc în vederea pregatirii patului germinativ, taie sistemul radicular al buruienilor încat acestea mor prin despicare. Efectul este maxim cand buruienile se afla în prima faza de vegetatie, iar solul este mai uscat. În solurile umede sau cand survin ploi îndata dupa executarea lucrarilor, radacinile se restabilesc repede si buruienile încep sa vegeteze.

Concomitent cu distrugerea buruienilor prin lucrari superficiale, prin întoarcerea si afanarea solului, sunt puse în conditii de germinare alte seminte de buruieni, care, apoi, sunt distruse prin repetarea lucrarilor, contribuind în felul acesta la reducerea rezervei de seminte din sol.

Ultima lucrare superficiala a solului trebuie executata odata cu semanatul sau în preziua semanatului pentru ca buruienile sa nu aiba un avans de rasarire fata de plantele de cultura.

Tehnica semanatului. Semanatul la timp si realizarea unei densitati optime specifice zonei pedoclimatice si a tehnologiei practicate la irigat si neirigat contribuie la diminuarea îmburuienarii culturilor.

Semanatul la epoca optima asigura încoltirea rapida a semintelor, reducand  perioada de timp între semanat si rasarire, iar plantele cultivate reusesc sa puna stapanire pe teren si sa înabuse unele buruieni care rasar ulterior. De asemenea, repartizarea uniforma a semintelor la unitatea de suprafata si realizarea unei densitati corespunzatoare, asigura o mai buna acoperire a terenului de catre plantele cultivate, înpedicand, în felul acesta, vegetatia buruienilor.

Grapatul semanaturilor. În vederea combaterii buruienilor, se recomanda numai pentru anumite culturi cum sunt porumbul, cartoful s.a. si numai în situatiile în care erbicidele aplicate preemergent nu au fost eficace.

Grapatul se poate efectua si înainte de rasarire pentru  unele culturi, la care din diferite motive se întarzie rasaritul si exista pericolul înburuienarii. În acest scop se folosesc, dupa caz, sapa rotativa sau grapa cu colti reglabili: Dupa rasarire, rezultate bune se obtin prin folosirea sapei rotative la cultura porumbului, cand aceasta se gaseste în faza de 4-6 frunze, iar buruienile sunt abia rasarite sau în curs de rasarire.

Prasitul si plivitul, sunt singurele metode agrotehnice a caror scop principal îl constitue combaterea buruienilor. Numarul prasilelor, în functie de natura plantei cultivate si gradul de îmburuienare, este cuprins între 2 si 5 : Prasilele trebuie sa se execute la timp, adica imediat dupa aparitia buruienilor, deoarece buruienile mici sunt combatute mult mai usor si, de asemenea, pentru faptul ca la începutul perioadei de vegetatie culturile sunt deosebit de sensibile la concurenta buruienilor. Prasilele trebuie efectuate la timp atat la cultura pentru care se executa, cat si la planta care urmeaza a fi cultivata în anul urmator.

Plivitul se foloseste la culturile semanate în randuri dese, care nu pot fi prasite; mai rar, si numai pe rand, la plantele care se prasesc mecanic (de exemplu: soia, fasolea).

Fiind o lucrare anevoioasa si foarte costisitoare, necesitand o importanta forta de munca, folosirea acestei lucrari este în continua scadere.

Este necesar sa se pliveasca în special buruienile care depasesc în crestere plantele cultivate si care, de obicei, se dezvolta în vetre cum sunt palamida (Cirsium arvense), susaiul (Sanchus arvensis) etc.

Se mai practica plivitul în rasadnite la diferite culturi legumicole semanate des, precum si în procesul de ameliorare a plantelor si de producere de samanta din verigi superioare (plivit biologic).

Cositul buruienilor ca metoda  de combatere are ca obiectiv principal împiedicarea formarii si deci raspandirea semintelor. De asemenea,  este încetinita cresterea în vegetatie a buruienilor. Cositul se executa mecanic sau manual (pe locurile virane, marginile de drumuri, pe pajisti etc.).

Pentru majoritatea specilor de buruieni cositul are cel mai mare efect cand se executa în perioada cuprinsa între faza de dezvoltare deplina a frunzelor si cea de începutul aparitiei florilor (Klingman 1975). În aceasta perioada în organele subterane se gaseste cea mai redusa cantitatea de hrana.

Anumite buruieni anuale, dupa taiere, lastaresc din mugurii de la baza tulpinii. Pentru combaterea acestora se recomanda doua coase. Primul cosit se executa mai înalt, iar dupa lastarire se executa cel de al doilea cosit, mai jos. Dupa cel de al doilea cosit tulpina este mai groasa si lemnoasa din care cauza nu se mai formeaza noi lastari. Astfel se combate Erigeron canadensis s.a.

Buruienile care formeaza rozeta sau tulpina joasa sau produc seminte aproape de suprafata solului, nu pot fi combatute total prin cosit. Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale, Plantago lanceolata, Rumex sp., Cynodon dactylon, Digitaria sp. s.a.

Folosirea îngrasamintelor si amendamentelor. Îngrasamintele stimuleaza cresterea atat a plantelor de cultura cat si a buruienilor. Daca însa buruienile sunt distruse prin diferite metode culturale pana la semanat si îndata dupa semanat, plantele de cultura beneficiaza de fertilitatea solului; avanseaza în vegetatie si stanjenesc cresterea buruienilor care rasar ulterior.

Anumite specii de buruieni sunt tolerante la reacti acida, iar altele la cea alcalina si, ca urmare, se înmultesc excesiv în asemenea conditii, în mare masura si datorita lipsei de concurenta din partea altor plante, inclusiv a celor de cultura care nu suporta asemenea reactii. Astfel de buruieni pe soluril acide sunt: sincerica (Sclereanthus annuus), hrana vacii (Spergula arvensis), coada calului (Equisetum arvense), piciorul cocosului (Ranunculus arvensis), macrisul marunt (Rumex acetosella) s.a. Prin folosirea amendamentelor, asa cum au dovedit experientele executate în tara noastra la Gavojdia-Lugoj (Staicu, 1969), se pot obtine lichidarea totala a acestor bruieni.

Pe solurile alcaline, ca buruieni specifice sunt: iarba sarata (Salicornia herbacea), saracica (Salsola soda si S. kali), limba pestelui (Statice gmelini), diferite specii de pelinita (Artemisia sp.) s.a. care, de asemenea, dispar prin corectarea reactiei acestor soluri.

Prin aplicarea de amendamente pe astfel de soluri se corecteaza în buna masura pH-ul, reducandu-se numarul buruienilor specifice. De asemenea, plantele de cultura, întalnind conditii mai bune de crestere si dezvoltare, lupta mai usor cu buruienile.

Mulcirea -acoperirea solului cu diverse materiale – are rolul de a înpedica ajungerea luminii la suprafata solului si deci de a stanjeani cresterea buruienilor. Ca mulci se pot folosi paiele, gunoiul de grajd, hartia, alte matereale. În ultimul timp cel mai folosit mulci este pelicula de matereal plastic, de culoare neagra, nepenetrata de catre buruieni.

Prin mulci se combat usor chiar si unele buruieni perene Cynodon dactylon, Agropyron repens, Centaurea sp. etc. Alte buruieni sunt greu de tinut sub mulci, ca de exemplu Cirsium arvense s.a.

          Cercetarile au dovedit ca în comparatie cu solul lucrat, solul acozilnica mai mare. De aceea, mulcirea este nu numai o metoda de acoperit cu mulci are un continut de umiditate si o temperatura medie de combatere a buruienilor, dar si o metoda eficienta de realizare a unor culturi timpurii: pepeni, dovlecei, castraveti, diverse flori etc.

Mulciul poate fi asezat: a. pe suprafete de forma patrata si la distante egale; d. în benzi alternand cu benzi de teren neacoperite sau c. pe întraga suprafata.

Eliminarea excesului de umiditate. Pe terenurile cu exces de umiditate, cu drenaj natural slab, se dezvolta buruieni specifice ca: macrisul (Rumex limosus), coada calului (Equisetum arvense), jales (Stachys palustris), mana de apa (Glyceria aquatica) etc. Prin desecare sau drenare, dupa caz, eliminand surplusul de apa, se reduce simtitor gradul de îmburuienare cu speciile caracteristice si sporeste puterea de concurenta a plantelor cultivate.

Inundarea se poate practica pe terenurile bine nivelate si delimitate prin digulete.

În tara noastra se practica în orezarii si este eficace înpotriva lui Echinochloa crus-galii si E. oryzoides, dar nu poate fi distrusa E. phylopogon. Dupa rasarirea buruienilor se introduce si se mentine apa la un nivel de 5-10 cm pana ce sunt distruse toate buruienile.

Nu toate buruienile reactioneaza la fel la îmburuienare. În anumite conditii de sol, unele plante trec în perioada de repaus si avand un consum redus de oxigen pot supravietui.

De asemenea, semintele de buruieni îsi pastreaza mai mult timp viabilitatea în apa.

Arderea cu flacara, produsa prin arderea petrolului sau a derivatilor acestuia, distruge buruienile anuale din culturile prasitoare (porumb, bumbac, sorg, morcov s.a.), cuscuta din lucerniere, buruienile din plantatiile de zmeura, de struguri, de pe langa trunchiurile de pomi etc. Pentru stapanirea buruienilor perene, lucrarea trebuie repetata de mai multe ori.

Agregatul de lucru este format din tractor, rezervor cu combustibil, furtunuri, arzatoare. La partea superioara arzatoarele sunt acoperite, pentru ca flacara sa nu ajunga la frunzele plantelor. Rezultatele metodei depind de durata si antensitatea flacarii, iar acestea pot fi reglate. Flacara trebuie sa produca palirea buruienilor, moartea acestora survenind în cateva zile. Metoda arderii cu flacara nu are perspective de extindere deoarece se consuna mult combustibil.

În unele situatii se ard pe camp produsele secundare (paie, coceni, vreji) pentru a elibera terenul în vederea executarii araturii. Cu aceasta ocazie se distrug si o parte din semintele de buruieni de la suprafata solului. Metoda nu poate fi acceotata deoarece prin arderea masei organice se pierd imense cantitati de energie din ecosistemul agricol.

 

Metode chimice de combatere a buruienilor

 

          Combaterea pe cale chimica a buruienilor a aparut ca o necesitate, ea constituind o revolutie în tehnologia de cultura a plantelor, situandu-se la nivelul celor mai mari descoperiri ale secolului XX. Metoda de combatere a buruienilor pe cale chimica a devenit o parte importanta a agriculturii moderne, care se bazeaza pe o înalta productivitate a muncii omului, folosind erbicide si masini agricole perfectionate.

În sensul larg, prin „erbicid” se întelege o substanta chimica capabila, în functie de concentratia la care este folosita si în cazul prezentei unei constelatii de factori naturali favorabili, sa exercite în mod total sau selectiv asupra tesuturilor sau metabolismului plantelor cu care intra în contact, un efect negativ care poate duce la moartea  acestora.

Între ani 1859-1887, J.Sachs, cercetand rolul si importanta substantelor chimice în circulatia ascendenta si descendenta a sevei din planta pentru formarea radacinilor si florilor de begonie si dovleac, defineste si descrie asa numitii „mesageri chimicali”. Aceasta este unul din primele studii în care s-a intuit fenomenul de translocare a substantelor regulatoare de crestere si arata ca unele substante au actiune erbicida.

Spre sfarsitul secolului IX si începutul secolului XX au existat preocupari pentru valorificarea cunostintelor deja existente, adica a proprietatilor erbicide a unor  substante anorganice care se gasesc în mediul natural (cianamida de calciu, sulfatul de cupru, cloratul de magneziu etc.).

Tot acum s-a folosit pentru prima data produsul organic DNOC, care este însa toxic si pentru un mare numar de vietuitoare. Aceasta face parte din „prima generatie de erbicide”, perioada dominata de erbicide totale, toxice pentru cvasitotalitatea speciilor vegetale cu care vin în contact.

Prin descoperirea în 1941, de catre Pokorny si Templeman, a doua substante din grupa acizilor clorofenoxiacetici -2,4 D si MCPA- apare „a doua generatie de erbicide”. Aceste substante fac parte din grupa hormonilor vegetali, asigurand actiunea selectiva a erbicidelor din generatia a doua.

„A treia generatie de erbicide” a aparut prin descoperirea, în deceniul 6 al secolului XX, a erbicidelor „reziduale”, cum sunt, de exemplu; Atrazinul si Simazinul, care au fost fabricate pentru prima data în Elvetia, în perioada 1952-1956. Spre deosebire de erbicidele din grupa precedenta, se aplica pe sau în sol, avand un efect îndelungat asupra buruienilor.

În ultimul timp a aparut „o noua generatie de erbicide superselective” a caror spectru de actiune se restrange la o singura specie sau maximum 2-3.

Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor prezinta numeroase avantaje, printre care amintim:

– eficacitate mare în combaterea buruienilor din culturile agricole;

– în zonele sau în anii cu precipitatii abundente, erbicidele protejeaza cultura de concurenta buruienilor în perioadele critice, în care combaterea eficienta nu este posibila cu alte mijloace;

– se creeaza conditii favorabile pentru mecanizarea completa a culturilor;

– se reduc lucrarile de întretinere si, prin urmare, numarul de treceri cu tractoarele si diferitele utilaje pe teren, ceea ce prezinta o mare importanta în economia de energie si în mentinerea însusirilor fizice ale solului;

– amplifica coeficientul de valorificare, de catre plantele cultivate, a factorilor de vegetatie înbunatatiti: energie solara, spatiu de nutritie, elemente fertilizante, apa etc;

– tratamentul cu erbicide se executa usor si repede, cu masini terestre sau cu aviatia utilitara, ceea ce face posibil ca într-un timp scurt sa se trateze suprafete mari;

– prin folosirea erbicidelor se realizeaza economie de forta de munca mecanica si manuala si creste productivitatea muncii pe unitatea de produs efectiv recoltat;

– degrevarea unei parti a mainii de lucru din activitati mai putin intensive si canalizarea disponibilului rezultat în alte directii mai productive.

Folosirea erbicidelor este însa o problema care reclama temeinice cunostinte profesionale, deoarece nerespectarea tuturor regulilor de aplicare poate sa duca la o slaba eficienta în combaterea buruienilor, la poluarea mediului ambiant, la cresterea cantitatii de reziduuri în produsele agroalimentare s.a.

Din aceste considerente, precum si multe altele, aplicarea erbicidelor trebuie facuta cu responsabilitate profesionala si sociala, integrate organic în metodele de combatere a buruienilor.

 

Metode biologice de combatere a buruienilor

 

          În combaterea biologica buruienile sunt distruse cu ajutorul unor dusmani naturali, îndeosebi insecte si mai rar agenti patogeni. În unele cazuri pot fi folosite razatoarele, gastele, ratele, melcii, pestii (pentru buruienile acvatice) etc.

Combaterea biologica se dovedeste eficienta pe suprafete mari, cum sunt pajistele si canalele pentru apa, inaccesibile altor metode, infestate puternic cu o singura specie de buruieni, provenita din alta parte si care în locul habitat nu este atacata de dusmani naturali. Metoda, deocamdata nu poate fi folosita pe terenurile cultivate unde se cere combaterea unui complex de buruieni si fara a dauna plantelor de cultura. Metoda este eficienta mai ales împotriva buruienilor perene si mai putin eficienta unde solul este infestat cu seminte care, în sol, îsi pastreaza viabilitatea o perioada îndelungata.

Ca agenti naturali pentru combaterea buruienilor sunt folosite mai mult insectele, pentru ca aceasta se adapteaza (specializeaza) mai repede la planta gazda si pentru ca distrug mai energic. S-au dovedit eficiente insectele din familia  Lepidoptera, Hemiptera, Coleoptera, Diptera, Himenoptera s.a. Desi cele mai specializate insecte sunt sfredelitoarele de radacini si tulpini, precum si cele care ataca interiorul semintelor, cele mai eficiente sunt însa insectele care consuma frunzele si tulpinile deoarece ele sunt mai selective.

Selectivitatea este una din primele conditii pentru introducerea unui dusman natural înlaturand astfel pericolul ca respectivul pradator sa treaca la alte plante folositoare sau plante de cultura. De aceea, în prealabil se fac numeroase testari.

Agentii patogeni- virusuri, ciuperci, bacterii- de asemenea pot fi folositi cu succes deoarece pot fi raspanditi usor (prin vant, insecte, apa etc.). Ei distrug sistemul enzimatic, astupa vasele conducatoare, produc toxine, deregleaza procesele metabolice ale buruienilor. Ca si în cazul insectelor se cere o selectivitate deplina pentru plantele de cultura.

Pentru a fi eficient, pe langa selectivitate si atacabilitate mare pentru buruiana gazda, agentul biologic trebuie sa îndeplineasca si alte conditii: sa se înmulteasca si sa se raspandeasca repede si sa se adapteaza la conditiile de mediu ale plantei gazda.

În situatia in care se selecteaza un pradator eficace, combaterea biologica are mai multe avantaje: este ieftina, continua (permanenta), iar în comparatie cu folosirea erbicidelor nu este populata pentru mediul înconjurator.

Prin metoda biologica nu se realizeaza stapanirea buruienlor, ci numai diminuarea infestarii deoarece, dupa cativa ani, între cele doua populatii, buruieni si insecte, se realizeaza un echilibru. Cel mai bun rezultat este echilibrul în care pagubele cauzate de buruieni nu mai reprezinta o problema (pragul economic de daunare). Mai trebuie avut în vedere faptul ca succesul obtinut într-o tara sau zona nu este o garantie pentru alte tari sau zone unde conditiile climatice sunt diferite.

Un exemplu tipic de combatere biologica a buruienilor îl constitue planta Opuntia sp. din Australia. Cactusul a fost introdus în anul 1893 din America, la început ca planta ornamentala si folosit apoi pentru garduri vii pe langa curti si gradini. Pana în anul 1925 planta a cuprins cca. 30 milioane ha, cu o viteza de raspandire anuala de peste 500000 ha. S-au încercat numerose metode de combatere, dar fara rezultat. Pericolul a fost înlaturat cu ajutorul insectei sfredelitoare Cactoblactus cactorum adusa din Argentina. Atacul a devenit si mai eficace dupa ce în galeriile facute de insecta au început sa se instaleze diferite bacterii.

Alte exemple de combatere biologica: Hypericum perforatum, o buruiana dominanta pe pajistele din statele nordice ale S.U.A., a fost combatuta cu ajutorul gandacului Crysolina sp., Cyperus rotundus în Hawai s.a. (Klingman, 1975); Acroptilon repens în Kazahstan folosind nematodul Anguina picridis (Vorobiev, 1977); combaterea buruienilor din culturile de bunbac din sudul S.U.A. folosind gastele (Crafts, 1975)