Fenofaza se desfăşoară la toate tipurile de lăstari (micro-, mezo- şi macroblaste). Această fenofază începe cu procesul de umflare a mugurilor şi se încheie cu apariţia şi formarea primei frunze adevărate (ce corespunde cu formarea frunzei a 5-a sau a 6-a inserate de-a lungul lăstarului).
Creşterea lăstarilor are loc prin alungirea şi creşterea de până la circa 10 ori a celulelor iniţiale, formate în anul anterior.
Internodurile, frunzele şi mugurii se alungesc, apoi capătă profilul definitiv al lăstarului. întregul proces de dezmugurire şi de început a creşterii se realizaeză pe baza substanţelor de rezervă, la care se adaugă şi cele de natură hormonală (gibereline, citochinine etc.).
Se pare că întregul proces de creştere este coordonat de prezenţa giberelinei şi citochininei care circulă în plantă acropetal. Declanşarea procesului de fotosinteză favorizează formarea auxinelor care stimulează activitatea de diviziune celulară (mitoza) la nivelul apexului. Astfel, se declanşează o nouă etapă în diviziunea celulară şi se iniţiază cea de a doua fenofază de creştere intensă a lăstarilor.
Încheierea acestei prime fenofaze este considerată convenţional de la apariţia celei de a 5-a sau a 6-a frunze (POPESCU şi colab., 1982, 1993) până la încheierea creşterii brahiblastelor. Creşterea brahiblastelor încetează după 3-5 săptămâni de la dezmugurire.
Etapele fenofazei de dezmugurire şi începutul creşterii lăstarilor se manifestă prin începerea umflării mugurilor, marcată de îndepărtarea solzilor, dezmuguritul sau momentul în care mugurii crapă şi apar vârfurile frunzuliţelor, sfârşitul dezmuguritului, definit prin apariţia primei frunze adevărate şi începutul creşterii care durează până la apariţia celei de a 5-a sau a 6-a frunze.
Din punct de vedere fiziologic, în această fenofază se realizează întinderea celulelor cu acumulare de apă în vacuole, rezistenţa pereţilor celulari scade permiţând alungirea lor şi o creştere moderată a protoplasmei, sub forma unui strat subţire situat sub membrana celulară. În etapa de diferenţiere se formează epiderma, scoarţa, cilindrul central cu vasele conduătoare lemnoase şi liberiene.
Ritmul de creştere a lăstarului este variabil, ziua mai intens iar noaptea stagnează din cauza temperaturii mai scăzute şi cu o tendinţă de accelerare pe măsura trecerii timpului.
Frunzele apărute în această fenofază sunt mai mici decât cele normale şi cu o capacitate fotosintetică foarte slabă. Consumul domină sinteza şi se realizează, în principal, pe baza substanţelor de rezervă. În consecinţă, mugurii nou formaţi sunt mici şi rămân dorminzi.
Sub aspect biochimic, fenofaza este dominată de hidroliza amidonului şi a altor substanţe de rezervă rezultate din sinteza azotului neproteic.
Desfăşurarea fenofazei se realizează cu consum de N şi K, a căror lipsă face ca mulţi muguri să nu pornească în vegetaţie sau să vegeteze slab.
Se consideră că în lunile martie-aprilie pomii absorb circa 10% din necesarul anual de macroelemente: N, P, K, Ca şi Mg (POPESCU şi colab., 1993).
Desfăşurarea acestei fenofaze se bazează pe cantitatea de substanţe de rezervă acumulate în anul precedent de către pomi. La multe specii creşterea se desfăşoară în paralel cu înflorirea şi legatul fructelor (cireş, vişin, prun) ceea ce determină o evidentă concurenţă pentru hrană şi apă a celor două procese.
