Principalele specii din această grupă sunt: prunul, caisul, piersicul, cireşul, vişinul şi migdalul. Aceste specii aparţin subspeciei Prunoideae. Rezistenţa lor la ger este mai redusă faţă de pomacee, iar repausul vegetativ al mugurilor este mai scurt. Înfloritul are loc mai timpuriu, de aceea, în mod frecvent, florile şi fructele proaspăt legate sunt afectate de gerurile şi brumele târzii de primăvară. Înfloritul se produce înainte sau concomitent cu înfrunzitul. La prun, cais, piersic şi vişin fructul este o drupă. După fruct, migdalul poate fi încadrat în grupa nuciferelor. Fructul este adevărat (se formează din ovar).
Toate speciile din această grupă sunt pretenţioase faţă de căldură (cu excepţia unor soiuri de prun, cireş şi vişin, care se comportă bine şi în regiunile de deal). Caisul şi migdalul merg bine şi în regiunile mai sărace în precipitaţii deoarece sunt mai rezistente la secetă.
Durata de viaţă a pomilor este mai scurtă. în plantaţiile intensive şi superintensive durata de viaţă este de 8-12 ani (cais, piersic). În plantaţiile extensive, durata de viaţă este de 40-50 de ani la prun şi cireş şi de 15-20 de ani la celelalte specii.
Vigoarea de creştere este mare şi rapidă, în special imediat după plantarea în livadă. Posedă o mare capacitate de formare a lăstarilor anticipaţi (în special piersicul), se degarnisesc repede datorită dispunerii mugurilor floriferi pe treimea bazală şi mijlocie a ramurilor de garnisire (în special la piersic şi soiurie de vişin provenite din Crişana). După recoltarea fructelor, la locul de prindere a fructului se formează o cicatrice iar ramura rămâne degarnisită. Creşterile vegetative se realizează în treimea superioară sau terminal (ramura pleată), ceea ce face ca rodul să se deplaseze an de an spre periferia coroanei. Numărul de soiuri şi de portaltoi, la prunoidee, este mai mic faţă de pomacee
