Începutul acestei perioade este marcat de declanşarea procesului de germinare a seminţelor sau la pomii altoiţi, de pornirea în vegetaţie a mugurelui altoi. Ea se încheie în momentul în care apar primele flori şi fructe.
Durata perioadei de tinereţe este variabilă în funcţie de precocitatea speciei ce se înmulţeşte prin seminţe sau de combinaţia altoi x portaltoi la pomii altoiţi. De exemplu, la piersic perioada de tinereţe este scurtă de numai circa 2-3 ani, însă ea poate ajunge până la 10-12 ani la speciile viguroase (măr, nuc, castan). În perioada de tinereţe pomii nu au capacitatea de a forma flori şi fructe indiferent dacă au fost obţinuţi pe cale generativă sau vegetativă.
Plasticitatea caracterelor este accentuată la începutul perioadei şi scade spre sfârşitul ei, când are loc stabilizarea relativă a însuşirilor organelor vegetative (rezistenţa la secetă, ger, boli, dăunători etc.).
Ritmul de creştere al organelor epigee şi hipogee este intens. Sistemul radicular şi tulpina îşi măresc an de an volumul, numărul şi greutatea lor. În fiecare an are loc înnoirea progresivă. Lăstarii de prelungire ai şarpantelor ajung, la specii ca piersic, cais şi prun, la 1,0-2,0 m lungime, într-un singur ciclu de vegetaţie. în această perioadă se realizează cea mai mare parte din volumul coroanei, ca urmare a dominanţei proceselor de creştere.
Fenomenul de polaritate se manifestă cu intensitate mare în perioada de tinereţe, favorizând etajarea naturală a coroanei pomului. O bună parte din lăstarii apăruţi an de an manifestă tendinţa de creştere verticală, ceea ce duce la formarea unor coroane convergente (adunate, dese). Sistemul radicular are un ritm mai intens de creştere comparativ cu cel al părţii aeriene.
În perioada de tinereţe ciclul anual de vegetaţie se încheie toamna târziu cu efecte negative asupra rezistenţei pomilor la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Lipsa procesului de fructificare favorizează creşterea, motiv pentru care lucrările de tăiere se limitează la strictul necesar impus de forma de coroană aleasă. În această perioadă sunt deosebit de impotante operaţiunile de dirijare (dresare, înclinare, arcuire) şi cele secundare (incizia, crestarea, strangularea, torsionarea, frângerea) în detrimentul lucrărilor de tăiere.
Fertilizarea trebuie să fie echilibrată deoarece excesul de azot prelungeşte perioada de vegetaţie şi măreşte sensibilitatea plantei la ger.
Pentru ca în perioada de tinereţe ciclul de vegetaţie să se încheie la timp se recomandă ca în a doua jumătate a anului, să se reducă apa şi azotul din sol.
Durata perioadei de tinereţe poate fi scurtată prin executarea unor tăieri sumare, limitate la strictul necesar având ca obiectiv principal formarea scheletului. Alături de scurtări se folosesc înclinări, arcuiri şi prin menţinerea unui număr mai mare de ramuri în coroană, care se elimină pe măsură ce pomii încep să fructifice, şi coroana se îndeseşte.