Trecerea pomilor de la starea de vegetaţie la cea de repaus se materializează prin încetarea creşterii celulelor ca urmare a acţiunii factorilor de mediu (fotoperioada, apa disponibilă, temperatura etc.)
După formarea mugurilor vegetativi şi de rod, aceştia intră în repaus ca urmare a adaptării speciilor pomicole la condiţiile specifice ale iernilor din climatul temperat. Intrarea în perioada STAREA DE REPAUSde repaus este evidenţiată de absenţa procesului de fotosinteză şi de lipsa creşterii organelor epigee.
Celelalte funcţii cum ar fi: respiraţia, transpiraţia, creşterea rădăcinilor cât şi unele schimbări biochimice se continuă şi în perioada de repaus dar cu un ritm mult mai lent.
În cursul perioadei de repaus se produc o serie de schimbări calitative care necesită temperaturi scăzute ce duc, în final, la definitivarea diferenţierii organelor sexuale, la formarea polenului şi a ovulelor. Deci, iarna pomii nu se găsesc într-un repaus absolut ci într-un repaus relativ.
Obişnuit, starea de repaus se instalează în momentul căderii frunzelor. Aceasta are loc în luna octombrie, când zilele au o durată mai mică de 12 ore, iar noaptea temperatura coboară sub 5ºC. Sfârşitul perioadei de repaus este marcată de umflarea mugurilor care, la majoritatea speciilor are loc în luna martie.
Pe parcursul perioadei de repaus au loc, în plantele pomicole, o serie de procese biochimice. La căderea frunzelor creşte conţinutul în azot total şi proteic, în detrimentul azotului neproteic. Conţinutul plantelor în amidon ajunge la maximum toamna. Acesta se hidrolizează şi se transformă în zaharuri simple (glucoză, maltoză, zaharoză) a căror cantitate devine maximă în decembrie – ianuarie.
Substanţele grase şi tanante din scoarţa pomilor ajung la valori maxime tot în lunile decembrie-ianuarie. în prima jumătate a perioadei de repaus, conţinutul în substanţe organice solubile din plante ajunge şi el la valori maxime ceea ce atrage după sine creşterea rezistenţei la ger.
În paralel cu procesele biochimice descrise mai sus au loc şi manifestări de natură fiziologică. Respiraţia se desfăşoară lent, cu consum din substanţele de rezervă. Creşterea sistemului radicular este lentă, ea menţinându-se doar atâta timp cât temepratura este mai mare de 2ºC. Rădăcinile fasonate sau tăiate cu ocazia arăturii de toamnă, peste iarnă se calusează şi se formează noi rădăcini. Atâta timp cât sistemul radicular este activ, continuă să absoarbă azotul anorganic şi să-l transforme în forme organice simple.
La nivelul coroanei se continuă procesul de diferenţiere a mugurilor de rod pe tot parcursul iernii şi în primăvară, când se finalizează prin formarea gameţilor masculi şi femeli.
Pe parcursul perioadei de repaus, plantele pomicole din climatul temperat au nevoie de un anumit număr de ore cu temperaturi mai scăzute, dar pozitive. Perioada geroasă din lunile decembrie şi ianuarie influenţează desfăşurarea înfloritului. Lipsa temperaturii scăzute din perioada de repaus atrage după sine întârzierea şi eşalonarea în timp a înfloririi sau chiar căderea în masă a mugurilor de rod. Cele mai mari pretenţii faţă de frig le au mărul şi părul urmate de cireş şi prun cu pretenţii medii, iar piersicul şi caisul au pretenţii mai reduse. Chiar şi la aceeaşi specie există diferenţe între soiuri. De exemplu, soiul de măr Banană de iarnă are cerinţe reduse de frig, Golden Delicious are cerinţe mijlocii iar soiul Parmen auriu are cerinţe foarte mari.
Pretenţiile faţă de temperaturile scăzute dar pozitive, sunt variabile de la o specie la alta. Pentru piersic sunt favorabile temepraturile mai mici de 7,2ºC, aspect constatat de WEINBERGER în California (citat de POPESCU şi colab., 1982). Lipsa temperaturilor cuprinse între 4-10ºC provoacă la mai multe specii pomicole, cu prioritate la cais, căderea masivă a mugurilor de rod.
Pentru soiurile de măr de vară pragul de acţiune a temperaturilor scăzute, dar pozitive este de 3-6ºC iar pentru cele târzii acest prag se situează în jurul a 0-3ºC.
Cunoaşterea necesarului de ore de frig pe specii şi soiuri are o deosebită importanţă în amplasarea plantaţiilor pomicole.
Din studiul perioadei de repaus s-a mai desprins un aspect deosebit de important şi anume că speciile pomicole puse în condiţii favorabile de mediu (temperatură şi umiditate) nu pornesc oricând în vegetaţie. Această etapă a vieţii pomilor este denumită repaus profund. Ea este specifică, bazei ereditare şi legată de modul de formare a speciilor. La măr, păr şi gutui repausul profund este mai lung comparativ cu speciile cais şi piersic, la care repausul profund este scurt şi se încheie, în condiţiile din ţara noastră, la început de decembrie.
După ieşirea din repausul profund, speciile pomicole pornesc în vegetaţie dacă temperatura şi umiditatea sunt favorabile. Dacă după parcurgerea perioadei de repaus profund condiţiile de mediu sunt încă nefavorabile, pomii nu pornesc în vegetaţie, rămân în starea de repaus până la realizarea unor temperaturi la nivelul pragului biologic minim.
Perioada de timp parcursă de la încheierea repausului profund până la pornirea în vegetaţie poartă denumirea de repaus facultativ. Perioada de repaus facultativ este generată de condiţiile de mediu şi nu de pregătirea biologică necesară reluării unui nou ciclu de viată activă.
Spre sfârşitul periodei de repaus are loc transformarea substanţelor organice uşor solubile în substanţe organice insolubile. Scade conţinutul în hidraţi de carbon, care se transformă din nou în amidon.
La pornirea în vegetaţie se înregistrează un nou maxim de amidon (de primăvară) care este mai mic faţă de toamnă cu circa 30% ca urmare a consumului din timpul iernii.
